Vine licenţa cu trenul din… er, Florenţa?
După 3 ani de Informatică Managerială, 2 ani de Energetică, 4 ani de Matematică-Informatică şi 8 ani de scoală generală (intensiv engleză! :), se apropie cu paşi rapizi momentul în care voi fi absolvent de facultate. The end of an era! Da, omul cât trăieşte învaţă, dar de-acum înainte nu va mai fi un cadru organizat de studiu ca până acum; chiar de-ar fi să fac vreun Master, n-o să fie la fel. N-o să mai fie acel sentiment de “mă duc la şcoală”. Şi sincer, nu cred că o să-mi fie dor.
Săptămâna viitoare am licenţa. Marţi e proba scrisă, examen-grilă din C/C++, Oracle, principii de baze de date şi SQL şi proiectarea sistemelor informatice. I’m not worried, la simularea din iunie am luat 9.80 după o pregătire de jumătate de noapte.
Apoi miercuri sau joi va trebui să-mi prezint proiectul, aplicaţia creată pentru diplomă. Aplicaţia e de fapt un sistem de management al contractelor de cercetare dintr-un centru de cercetări. Fiecare contract e împărţit în etape, fiecare etapă e împărţită în activităţi, iar la fiecare activitate participă diverşi parteneri cu diverse sume. Iniţial mă gândeam că poate o să fac aplicaţia pe specificaţii reale, încât să poată fi folosită şi la serviciu, dar am abandonat rapid ideea când am descoperit care sunt specificaţiile reale - e prea mult de muncă. Oricum, pentru un proiect de diplomă, aplicaţia mea e mai mult decât suficient de complexă. Plus că mi-a şoptit o păsărică că deja am nota 10 trecută în referatul îndrumătoarei, iar zvonul prin facultate zice că acea comisie ce mă evalua şi-mi va asculta discursul de 5-10 minute nu modifică nota îndrumătorului decât în cazuri excepţionale, şi chiar şi atunci doar cu ±1. Again, I ain’t worried.
Şi pentru că n-o să mai fiu student multă vreme, n-o să mai pot să mai stau moocher pe lângă ai mei şi pentru că oricum îmi trebuie o ocupaţie (altfel mă plictisesc), deja m-am apucat să lucrez cu amicul yosh la un CMS social pentru ihadadream.org, un site de dream sharing. În varianta finală va permite up/downvoting de vise, comentarii threaded şi orice altceva ne mai trece prin minte ca interesant pentru genul ăsta de site. Lucram cu django, în python (un framework excelent, foarte bine pus la punct, jos pălăria) şi intenţionam să lansăm site-ul sub eticheta coginet, adică ce se vrea a fi firma noastră / cooperativa de creaţie internautică. Rezolvăm noi partea legală mai încolo.
Coginet mai are vreo 2 proiecte în plan, unul ce poate fi realizat tot via django, iar altul pentru care ne-am gândit la Adobe Flex (implică data visualization), dar pe care ezit să le discut momentan, încă nu sunt clar definite nici pentru noi. Ca idei generale, unul va fi tot un fel de portal social, dar despre călătorii şi locuri de vizitat în viaţa asta, iar al doilea va fi un fel de utilitar ce va prelua date de la utilizator şi va crea o vizualizare interesantă din ele - am eu nişte idei… :).
Şi ca punct final, ha! După un an, redesign (într-adevăr, minor) al temei blagului. Acum arată ca o hârtie igienică desfăşurată într-o noapte fără stele. Mda…
PS: De pe 15 iulie, atât eu cât şi yosh suntem notari thawte web of trust. <straight_face> Wheeee… </straight_face>.
