Ieri, 23 octombrie 2008, am fost la mare. Că mi-era dor :). Şi am făcut întregul tur al litoralului românesc, în miez de toamnă: Mamaia, Eforie, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche.
M-am urcat cu tata în maşină pe la 5 dimineaţa, având la mine aparatul foto cu cardul nou Lexar Professional (133x, I can burst shoot now!) şi laptop-ul cu modemul 3G dotat cu Orange Mobile Internet, primit gratis de la Orange (score!) pentru 15 zile, să-l testez (boo..). Am zburat peste bulevardele Bucureştiului încă destul de goale, cu excepţia câtorva taxiuri, şi am ajuns la autostrada A2.
Vântul bate frunzele prin toate părţile; scările unui strip club, odinioară acoperite cu mochete luxoase şi păzite de bigieşi forţoşi, sunt acum acoperite de un nisip fin adus de vânt dinspre plajă; hainele de firmă atârnă încă pe manechine prin magazine, acompaniate de multe semne de reduceri de preţ, parcă o ultimă încercare a localnicilor de a-şi mai salva oraşul.

Am traversat o terasă abandonată, printre căzătură din acoperiş, gunoaie şi bucăţi de masă, înspre plajă. Nici ţipenie de om pe plajă, dar sunt câţiva indivizi care pescuiesc pe ceva construcţie care se extinde până departe în mare.

După ce am făcut un tur rapid de plajă, am plecat mai departe, spre următoarea destinaţie, Eforie Nord, unde ajuns aproape două ore mai târziu, graţie aglomeraţiei matinale din Constanţa.
Culmea culmilor, se pare că Eforie Nord e o comunitate vibrantă chiar şi-n absenţa turiştilor, aici era lume peste tot, forfotă pe la buticuri, lume în staţia de autobuz, măturători stradali cu uniforme verzi şi veste reflectorizante strângând frunze îngălbenite de pe străzi. Am ajuns şi la piaţa şi bazarul central; cu jumate de creier mă aşteptam să găsesc tot loţiuni de plajă şi gonflabile de vânzare, însă se pare că bazarul s-a readaptat cererii comunităţii pe care-o deserveşte: vinde gecuţe şi fesuri şi cam ce se vinde pe la orice bazar cu chinezării şi haine ieftine din orice oraş.

Apoi am plecat într-o plimbare pe faleză. Plaja din Eforie e tare frumoasă când nu e plină de tot felul de indivizi, iar marea e superbă. Nişte oameni pescuiau de pe digurile locale, pe nisip un cuplu de tineri se plimba lăsând urme în nisipul virgin, iar sus, pe faleză, una dintre casele de vacanţă acum goale era renovată de muncitori. Mai încolo, pe un dig, stăteau în soare câteva zeci de yacht-uri scoase din apă, parcă aşteptând iar anotimpul cald în care să aibă parte de înfruntat valuri.

Culmea, una dintre terasele de pe faleză era deschisă. Şi deşi mesele erau goale, din boxe se auzea muzică, ceva top 40 stuff - a fost o oază de sentiment de vacanţă într-o staţiune ce redevenise a băştinaşilor. Şi pentru că s-ar putea să-mi influenţeze opiniile asupra staţiunii, menţionez că n-am mai făcut un sejur în Eforie de 5 ani. În ultima vreme am auzit doar de rău însă…
Mai departe, spre Costineşti.
Intrarea-n Costineşti mi-a fost întârziată de un tren tras în haltă, momente ce mi-au dat ocazia să observ obiceiurile şi portul localnicilor: deşi era abia 11:30, un individ în trening trăsese bicicleta la colţul unei terase şi servea liniştit o halbă de bere, observând cu interes spuma. Eh, măcar aici e un bar deschis, mi-am zis eu. Purcezând spre staţiune mai departe, observăm toate hotelurile închise, toate casele de vacanţă făcute dupa inundaţia de acum câţiva ani zăvorâte, pe străzi doar câţiva localnici închişi la culoare (poate din cauza mediului, poate din cauza genelor) îşi făceau de lucru pe ici, pe colo.
Singura chestie surprinzătoare din Costineşti fiind penuria de maşini (faţă de nebunia generală care-i acolo vara), am tras spre dreapta şi am dus maşina până lângă plajă. Goală, ca pe tot litoralul. Deh, la ce mă aşteptam, cine merge pe plajă într-o dimineaţă de joi în octombrie? Toate locaţiile cool şi trendy şi tinereşti din Costineşti - închise, zăvorâte, cu lanţuri, lacăte, scânduri. Pe ici, pe colo câte ceva abandonat.

Mai departe, am plecat spre clasicele staţiuni ale litoralului românesc, cele la care odinioară se ajungea doar cu bilet de odihnă, pile şi influenţă. Adică acele staţiuni în care înainte nu te duceai că nu te primeau, iar acum nu te duci că simţi că te fură pe faţă: Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn. Le pun pe toate în aceeaşi găleată deoarece toate sunt abandonate, totul e închis. Nici ţipenie de om pe străduţele pe care vara e plin de plimbăreţi, titicaruri trase de tractoare şi trăsuri trase de cai puturoşi. Am văzut deschis doar un magazin alimentar şi câteva bănci prin Neptun.

Pe plajă n-am mers - bariera din Neptun e lăsată chiar şi-acum şi pe jos era prea mult de mers. Am mers însă mai departe şi ne-am oprit pe bucata de plajă lată şi frumoasă dintre Venus şi Saturn, unde mai trăgeau cortangii care încercau să scape de-o taxă în plus. Am găsit aici un singur om alergând pe malul mării. În rest, aceeaşi mare curată şi superbă, nepătată de turişti de ceva vreme.

Am făcut câteva poze, ne-am bucurat de linişte şi mirosul de mare (nu ştiu alţii cum sunt, dar eu ador mirosul mării), ne-am scris numele în nisip şi ne-am continuat expediţia.
Spre Mangalia, orăşelul fantastic, ţintă a hălăduirilor mele feroviare de peste vară. Aici, în afară de lipsa taximetriştilor cu 5 lei de persoană până-n Vamă, nicio schimbare. Pâna la urmă, Mangalia e oraş, nu staţiune: forfotă, trafic, sensuri giratorii, magazine, bănci, cazinouri de cartier, activitate! Am oprit doar la gară, să fac o poză nostalgică, să-mi aduc aminte la anu’ unde trebuie să ajung.

Şi am plecat spre următorul popas, 2 Mai.
Satul cu aspiraţii de staţiune 2 Mai este plin de locuri bune unde se poate mânca şi bea, pentru toate buzunarele. Pe ambele părţi ale şoselei sunt cel puţin 10 restaurante cu terasă unde poţi să serveşti de toate, de la specialităţi marine gen hamsii şi caracatiţă, până la friptane, mici şi ciorbă de burtă.
…însă doar vara, aparent. Toate restaurantele din 2 Mai erau închise - şi le ştiu pe toate, şi am încercat la toate, că ne era foame! Era lume, dar doar localnici trebăluind pe lângă casă sau mergând spre serviciu sau mai ştiu eu unde. Până şi una dintre alimentarele mari era închisă, hârtii şi ziare acoperindu-i geamurile mari. Am văzut două locaţii deschise în întregul sat 2 Mai, anume cele două magazine alimentare din centru, care stau faţă-n faţă.
Am coborât pe plaja de la Micul Golf, locul unde de câţiva ani trag cu cortul şi unde pierd zile întregi în fiecare vară. Ca şi prin alte părţi, şi aici linişte şi pace, nici ţipenie de om. Pescarii şi-au întins plasele peste întreaga zonă de campare, terasa nudiştilor a fost dezmembrată, rămânând doar scheletul, iar la Micul Golf toate mesele şi băncile erau strânse într-un perete imens de lemn în spate, sub acoperişul terasei. Şi chiar şi barul era închis şi ferecat, cu două maşini parcate în faţă, parcă de permanenţă.

Dezamăgit că n-am avut unde să înfulec ceva, dar parcă intrigat de liniştea de pe plajă, am purces mai departe în călătorie.
Şi am ajuns în Vama Veche, locul care din mai până în septembrie e plin de lume care se distrează, de muzică bună dată tare, de shaormerii şi gogoşerii şi buticuri care vând hamsii, clătite, gogoşi, de vânzători stradali care-ţi vând tricouri cu formaţii, brăţări sau îţi împletesc părul în şuviţe, de restaurante scumpe cu mâncare bună, de autoserviri mai ieftine cu mâncare la fel de bună, de terase de lemn pe plajă în care găseşti oricând oameni, fie că aşteaptă la umbră să treacă zăpuşeala zilei ca să intre iar în apă, fie că ţopăie pe jumătate beţi toată noaptea apoi ies să vadă răsăritul ascultând Bolero, fie că dorm în acelaşi colţ de umbră a doua zi, toropiţi de noaptea precedentă…
…iar mi-e dor de mare.
Mă rog, vara. Acum nu era nimic. Pe stradă toate clădirile închise, baricadate cu scânduri bătute în cuie. Au dispărut toate măsuţele şi cocioabele temporare din care se vând kitsch-uri, sunt doar câţiva localnici care se uită curioşi la un pletos parcă ajuns cu întârziere în Vamă, care face poze cu un aer ce este pe jumate dezamăgire, pe jumate bucurie. Şi peste tot, câini vagabonzi. Unii mă latră, alţii s-au strâns pe lângă mine, parcă vrând să ştie unde-i restul lumii, unde-s turiştii care i-au hrănit o vară-ntreagă.


Stuful este ferecat cu sârmă ghimpată şi plasă de gard. Şi au închis în incinta lor şi trabantul vechi ce servea pe post de coş de gunoi, precum şi Love Boat. Le-o fi fost frică să nu plece cineva cu maşina.
Pe plajă e un tip cu vreo 3 lansete, pescuieşte. În rest, gunoi peste tot: sticle, bucăţi de şezlong rupt, pungi, hârtii şi alte chestii normale pentru orice rezervaţie naturală. Din zecile de umbrele de plajă întinse pe plajă, au mai rămas doar câteva, un pâlc, printre ele regăsindu-se câteva dărâmate de vicisitudinile vremii… sau răutatea omului, cine ştie.
Toate terasele din partea de sud au fost dezmembrate, încât a rămas doar un schelet dezolant din ele. Au dispărut şi coşmeliile în care stăteau salvamarii. În schimb se lucrează de zor la clădirile noi, care presupun ca vor deveni hoteluri.


Am petrecut ceva vreme pe plaja din Vama Veche, admirând marea superbă (şi rece!), făcând poze şi parcurgând plaja în lung şi-n lat. Mi-am încărcat bateriile, m-am salvat, mi-am oxigenat creierii. Am băgat picioru-n baltă, cu bocanc cu tot.
Chiar şi-n starea asta dezolantă, Vama Veche are una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoral. Iar marea este superba, fără fir de algă (deh, e rece) şi cu acelaşi colorit inconfundabil, anume mai deschisă la culoare vreo 20 de metri, apoi albastră. A fost o plăcere s-o revăd şi ne-am dat întâlnire anul viitor.
Dup-aia m-a răpus foamea, şi pentru că n-ai unde să înfuleci ceva prin staţiuni, am ajuns înapoi în Constanţa la o autoservire. Pe la ora 4 am plecat din Constanţa, iar la 8:10 eram acasă; o oră am făcut doar în Bucureşti, de la ieşirea de pe A2 până-n Militari. Şi astfel s-a încheiat turul litoralului în miez de toamnă, as reported by Skee.
Surprinzător, internetul mobil merge absolut peste tot cu lătimi de bandă bune. După fiecare staţiune porneam laptop-ul, mă conectam şi postam o poză şi-un comentariu scurt pe forumul revolushii, în timp ce tata conducea către următoarea staţiune. Merge şi în mijlocul pustietăţii, pe A2 n-am avut nicio problemă în a ţine o conexiune deschisă aproape o oră (adică aproximativ 100 km pe autostradă, fără să se întrerupă conexiunea).
Am tot zis eu că fac şi-un al cincelea tur pe la mare anul ăsta. Au fost îndoieli, au fost şi alte planuri, dar am reuşit! am învins! am ajuns la mare, şi a fost frumos! şi a fost bine! şi mi-a plăcut! …lol.