Amator Profesionist

Schimnicism

Era aproape dimineaţă. Cam 5 cred, după cum începuseră nenorocitele alea de păsări să guiţeze pe-afară. Era 5 dimineaţa şi eu stăteam la taclale cu un prieten. Întâmplător, subiectul taclalelor îl reprezenta efectul nefast al taclalelor nocturne asupra psihicului, anume cum am ajuns să înlocuim relaţiile interumane cu fragmente de text cu mai multă sau mai puţină noimă, afişate pe un monitor. Cum ne pierdem zilele, nopţile şi viaţa “comunicând”.

I put my money where my mouth was. Am renunţat la mess. Şi a trecut o lună de-atunci, şi sunt la fel de neproductiv şi blazat cum eram şi înainte. Am devenit pustnic, m-am izolat de multi dintre prieteni şi cunoştinţe, foşti colegi şi vecini, foste cuceriri şi viitoare ţinte. Am vrut să mă detaşez de sentimentul ăla de permanent networking pe care-l dobândisem, sentiment ce conducea la frustrare în momentele în care nu scriam cuiva mesaje sau mi-era prea gol buddy list-ul pentru că ERA 5 DIMINEAŢA, LUMEA DOARME, EU DE CE NU?

Balanţa e tot echilibrată, sunt avantaje şi dezavantaje. Avantajele constau în faptul că am reuşit să mă deconectez, nu mai sunt mereu cu ochii pe mesaje, nu mă mai simt ciudat când nu văd pidgin-ul pornit. Şi în faptul că nu mai pierd ore şi nopţi purtând conversaţii despre nimic cu diverşi. Acele conversaţii purtate din pură plictiseală, pentru că nu vrei să faci altceva când poţi să faci un mare nimic. Implicit, am scăpat şi diverşi “agasanţi”, deşi e un punct minor, nu mi-au pus niciodată probleme.

Şi reversul medaliei? Pierd legătura. Cu prieteni vechi, cu colegi, cu oameni pe care altfel nu-i “vedeam”, ne întâlneam doar via IM. Pe de altă parte, nu sunt nici mai productiv. Într-adevăr, nu-mi mai pierd vremea purtând conversaţii online, dar găsesc metode cel puţin la fel de “eficiente” de a nu face nimic. Fac eu ceva doar ca să nu mă plictisesc, dar nici să nu fie nevoie să fac ceva util. De asemenea, acum e aproape 4 dimineaţa, iar eu tot treaz sunt - de două ore tot încerc să mă conving să sting calculatorul, să citesc câteva pagini apoi să adorm, dar mereu îmi găsesc câte ceva de făcut.

Concluzia? N-am, încercaţi la colega.

Acum nu-mi mai vine să pornesc pidgin-ul. Probabil până la urmă o să-l mai pornesc să mai zic un “salut”, să mă pun la curent cu detaliile vieţii diverşilor. I’m in limbo. Menţionez că sunt şi un trişor împuţit: am renunţat la IM, dar pe IRC stau constant; nu-mi mănâncă atâta atenţie ca messu, dar e un mod de a-mi face plinu’ de tachinări şi a-mi alimenta fluxul de informaţii inutile, dar numai când vreau eu.

În încheiere, câteva idei punctuale:

- ZFS is awesome
- I love screen
- lol this post is so emo
- şi vai ce de ghilimele am folosit
- edit: mi-e dor de mare… (era să uit)

</rant>

“Women are not actually attracted to men. There is a vague idea of what a man is physically, and some are better than others aesthetically speaking, but the purely physical appearance of a man is almost inconsequential unless he is horribly ugly or outrageously attractive.

Women are attracted to status, money, how much a man smiles and laughs, how many friends and resources a man has, how full a man’s life is—how many “cool,” “exciting” and prestigious things he is doing or connected to.

They are interested in how other people view him—how many people want to be around him, how other people interact with him and whether their interactions convey that he is special and amazing. They want him to be extremely outgoing and aggressive, they want him to demonstrate his status over other people by dominating them in various non-violent ways.

A woman’s attraction to a man is a function of her jealousy at the thought of another woman having that man. She doesn’t care who he actually is or EXACTLY what he looks like physically, she only cares about the VALUE of the life he has constructed around himself.

A woman basically is a greedy materialistic prostitute. Although that sounds vulgar, it’s true. She trades her physical self to buy into the success a man has created for himself.”

—anon copypasta